Arta conversatiei - Ileana Vulpescu

Intr-una din zilele toride din ultima vreme ma topeam in fotoliu butonand telecomanda in cautarea unui program care sa imi ia gandul de la sauna din casa. Hipnotizata de televizor, abia dupa vreo 10 minute am realizat ca trecusem prin toata grila de canale, fara sa fi gasit ceva care sa imi atraga atentia. M-am hotarat sa trec la laptop si sa lenevesc pe vreun site, insa intorcand privirea spre laptop am zarit-o in bliblioteca: “Arta conversatiei”. Era inghesuita pe un raft si titlul suna nu foarte atragator, insa destul de potrivit cu stare ape care o aveam.

Plictisita, am inceput sa citesc cu voce tare pentru a-mi putea mentine atentia. Ma gandeam ca va fi o carte teoretica, care iti explica cum sa vorbesti in diferite situatii. Insa, chiar din primele cuvinte am descoperit ca ma inselasem. Cartea incepe cu descrierea unui peisaj de toamna la care se gandea eroina cartii, doctorita Sanziana Hangan. Descrierea se itnrerue brusc din cauza ruperea uneia dintre cele doua plase cu legume a acesteia, fapt care adduce actiunea in prezent. Din acest moment, cartea reuseste sa ma faca sa ma simt ca unul dintre personaje. Am trait fiecare secventa la aceeasi intensitate cu personajul din carte.

Primul lucru care m-a impresionat a fost ca, atunci cand ma asteptam mai putin sau poate ca imi pierdeam interesul pentru citit gaseam in carte niste invataturi atat de profunde, explicate in niste cuvinte atat de uzuale. Intrebari precum :”Si fata de tine insuti, nici in tine insuti sa nu-ndraznesti sa spui tot ce crezi, fara sa-ti fie rusine, fara sa te temi de ridicol, de lipsa de masura?” m-au facut sa trec dicolo de actiune si sa simt ca protagonista vorbea direct cu mine. Alte fragmente m-au facut sa realizez adevaruri pe care le stiam, dar nu as fi stiut sa le exprim. Un bun exemplu este cel care descrie tranzitia pe care o facem intre trecut si prezent:” Trecutul e o-ncapere din prezent in care intram mai rar. N-avem decat sa deschidem o usa, atat, si suntem in trecut, iar usa asta se deschide singura foarte des.”

Un alt lucru care m-a atras la aceasta carte au fost descrierile, care, desi rare, contureaza portretul unor obiecte insignifiante mai ceva ca al unor opere de arta. La un moment dat, fiind captata de carte, am inceput sa citesc tot mai repede, pentru a afla cat mai multe. Astfel, am reusit sa sar 4 cuvinte, iar in continuarea lor urma: „bulgari mari de zapada imaculata, sfere opulente, sangerii, cu nervuri de aur, caitafuri ruginii, fidelute mov,albe,roz-stins, coniac, champagne, galben ca puiul iesit din ou, galben smantana- un brat de culori si de forme peste care plutea un miros dulceag-amarui de miere si de toamna”. Surprinsa de acesta prezentare cautam sa vad despre ce era vorba, de fapt. Am fost uimita sa descopar ca era vorba de „un brat de crinzanteme”, exact cuvintele pe care le sarisem.

Pe langa toate acestea, ce mi-a placut mai mult si mai mult la aceasta carte a fost caracterizarea tipurilor umane. M-a ajutat sa inteleg modul de gandire al unei game variate de indivizi, indiferent de caracterul lor. Fiecare avea si defecte si calitati, iar modul cum o calitate devine, atunci cand este inteleasa gresit, unul dintre cele mai pregnante defecte: “O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.”

Conceptia generala dupa care se ghideaza eroina cartii este una simpla, dar care distinge fiecare moment prezent de cel trecut si care se bazeaza pe ceea ce este si nu ce ar putea fi daca …: "In general, in viata putine lucruri se pot lua de la zero, fiindca noi pe noi nu ne mai putem lua de la zero. Luam lucrurile si pe noi asa cum sunt si asa cum suntem."

In concluzie, pot spune ca am citit cartea pe nerasuflate si, mai mult de atat, cand am ajuns la ultimul capitol am luat-o de la inceput de teama sa nu fi pierdut ceva. Nu sa ii aflu finalul pana cand nu am simtit ca am inteles cam tot ce avea de spus. Chiar si la a doua citire m-am simtit ca si cand totul era nou si am putut sa o savurez la fel de intens. Cand am ajuns la final pot spune ca pe parcursul cartii intrezarisem aceasta posibilitate, insa nu as fi crezut-o posibila nici macar in proportie de 0,1%.

        Ruxandra G. (14.08.2014 12:36)